Uncategorized

Limite

Revin cu un articol pe care multi l-au cerut…si anume…LIMITE !
Ooooo…da 🙂

Cu totii avem cateva limite impuse de viata , cu ele ne nastem dar facem ceva sa ne depasim limitele ?
Multi dintre noi aleg sa leneveasca ca un trantor si sa se planga ca ceva nu merge sau ceva nu le iese si gata , dar nu incearca sa schimbe nimic .
Nu vreau sa se inteleaga ca ma ofer ca exemplu …NU SUNT UN EXEMPLU… dar de multe ori nu mi-au iesit multe chestii si am fost mai incapatanat ca un catar si le-am facut si de 15 ori pana au iesit ca mine . Atunci cand nu reusesc ceva , fac pana reusesc .
…Se numeste perseverenta ! Dar multi nu sunt perseverenti iar daca ceva nu le-a iesit din prima o lasa moarta…
Este adevarat ca aceasta tema este nelimitata si pot bate campii multe fraze de-acum inainte , dar prefer sa o fac cat mai scurt , mai concis si sa vorbesc la modul general .
Multi spun clar si raspicat : ,,NU POT!”
Vreti sa va spun ce cred eu despre aceste lucruri ? Eu cred ca da…
Inteleg cand zici ca nu poti sa cumperi Parisul sau nu poti sa zbori in spatiu.Sunt lucruri nerealizabile… dar ceea ce tine de interiorul tau POTI !
Multi spun ca NU POT sa se schimbe (sa fie altfeli) …eu cred ca se poate. Cred cu tarie in aceste randuri , fiindca aici nu exista NU POT ci NU VREAU !
SUNTEM STAPANI peste noi si interiorul nostru .Interiorul nostru poate fi asociat cu un univers , un univers in care noi putem face ce vrem cu el. De ce nu facem o schimbare atunci ? Pai sa spun de ce…este mai usor sa ne plangem de mila decat sa ,,muncim” pentru fericirea noastra.
M-am saturat sa aud zilnic (la fiecare ora) spusele de genul : ,,X m-a inselat , y s-a despartit de z si acum are cosmaruri , w nu ma mai iubeste , un baiat m-a jignit , prietena mea mi-a tradat increderea” etc.
Inteleg ca sunt niste momente delicate si este normal sa suferi din aceste cauze. Inteleg…suferi o zi , doua , cinci , noua , 2-3-5 luni dar nu 10 ani ! Adica ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca traim ancorati in trecut fara nici-o inclinatie spre prezent. Dragilor … singurul moment pe care suntem stapani este prezentul !
Plangem 10 ani ca ne-am despartit de iubit/a dar nu suntem destul de capabili ca dupa un timp sa trecem peste acest lucru si sa ne continuam viata .


NU critic pe nimeni si nu judec pe nimeni.Este doar parerea mea vis-a-vis de aceste lucruri ! Sper sa nu se inteleaga gresit !

Sa aveti un weekend minunat !

About Mihai Viorel Dragomir

2 thoughts on “Limite

  1. Îți invidiez optimismul. De fapt, chiar îmi amintesc de o perioadă destul de frumoasă din viața mea când și eu eram optimist și credeam în astfel de lucruri. Dar tu trebuie să înțelegi că cei mai mulți oameni sunt prizonieri în universul lor, repet, AL LOR!
    Tu ești genul de persoană credincioasă, reziști în fața tentațiilor, ești mulțumit pentru simplu fapt că exiști.
    Doar că pe această lume există oameni pentru care Dumnezeu este doar un cuvânt, oameni care caută clipă de clipă un motiv pentru a trăi, oameni care își pun întrebarea ''trăiesc, dar cu ce scop?''
    Știi, modul de viață promovat de tine este cel pe care Blaga l-a numit ''cunoaștere de tip luciferic'', mai exact tu ești genul de persoană care se bucură de viață. Cei pe care îi vizezi cu acest articol sunt cei ce aleg ''cunoașterea de tip paradisiac'', altfel spus nu se mulțumesc cu privirea unui curcubeu, ci caută să îi găsească explicația științifică, nu se bucură de viață, ci caută un scop al ei, o explicație.
    Privind prin spectrul imaterial la care speri să ajungi într-o zi, viața este ceva unic, magnific, magic. Însă spectrul strict rațional prin care privesc alții viața, e perfect logic ca ea să pară plicticoasă, lipsită de sens, haotică, generatoare de neplăceri.
    O să mă dau exemplu pe mine. De foarte mult timp, pentru mine fericire înseamnă doar secreție de endorfine. Știu, ar trebui să simt ceva în suflet. Doar că încă nu mi-a fost dat să cred în imaterial. Am crezut cândva, dar experiențele ulterioare m-au făcut să-mi schimb modul de gândire. Îi iubesc pe optimiști și îmi doresc ca ei să rămână cât mai mult timp așa… dar din păcate eu sunt un realist, un rațional… pentru care speranța este ceva hilar, utopic, amăgitor. Mi-aș dori să pot fi și eu un optimist, dar deocamdată nu mi s-a arătat niciun motiv pentru care să fiu astfel, deși repet, în adâncul subconștientului meu mi-aș dori să găsesc acel ceva care să mă facă să cred că viața e roz!

  2. Acum câţiva ani aveam şi eu multe momente în care credeam cu tărie că NU POT să fac asta sau aia,dar în timp am realizat că defapt se poate cu puţină încredere în sine şi mult optimism!:)

Lasă un răspuns la proprianaliza Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *