Uncategorized

Despre inocenta


Cand suntem copii incepem sa invatam lucrurile necesare din aceasta lume si suntem
indrumati de parinti spre o cale pe care ei o considera corecta si buna pentru noi .

Inocenta unui copil exista pana intr-un punct, pana la prima minciuna,
pana cand face prima greseala pe care familia, prietenii au descris-o ca
fiind greseala. Traim intr-o lume in care ghidul moral ne este dat de
cum am fost crescuti, dar asta se intampla pana cand putem si intelegem
deciziile pe care le facem.

Cand ne pierdem inocenta ?

Inocenta dispare cand facem primul act de egoism, cand
mintim sau furam, sau chiar mai rau, facem rau altora strict pentru
placerea noastra, cand strict pentru a ne simti bine luam „decizia” de a
minti, de a face rau, desi in acele momente pare ca nu stim ce facem,
deloc adevarat, stim foarte bine ce facem, atat doar ca pentru o
placere, pentru o dorinta ce vrem sa fie satisfacuta, pentru
curiozitatea care ne-a impins in a intreprinde acel prim fapt egoist,
acela este momentul in care ne-am pierdut inocenta.

Pierderea inocentei este intr-adevar punctul in care viata noastra
incepe sa aiba o definitie personala, pentru ca din acel punct alegem
daca ramanem egoisti si in continuare facem alegeri egoiste, sau daca
incercam sa ne mentinem macar un echilibru intre alegerile egoiste si cele
altruiste.

Si ca sa raspund unor intrebari puse… (Ce zodie sunt…?) va anunt ca sunt zodia GEMENI !
*Au fost un numar destul de mare de persoane care m-au intrebat ce zodie sunt si nu le-am raspuns…asa ca am raspuns aici !

About Mihai Viorel Dragomir

6 thoughts on “Despre inocenta

  1. Eu cred ca inocenta o pierdem o data cu matruritatea si atunci cand uitam sa mai fim copii in sufletul nostru. Inocenta eu cred ca ramane in noi tot timpul, adica nu e ceva care se pierde, sau o pierde cine mai uita sa fie copil.

  2. @Maria : Ai dreptate !
    @Andrei Robert :Nu conteaza doar sa o descoperi ci sa o si fructifici !
    @Albastru : Asa este !
    @Rox : Nu este o pierdere definitiva , hai sa-i spunem o ,,suspendare" sau ,,lipsa inocenteti pe moment" .
    @Lavinia Monica (C.L.M) – Iti multumesc mult ! :-*

Lasă un răspuns la vioreld Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *