Uncategorized

Vine…vine…noul an!

Mai sunt 15 zile din acest an… Sa ma bucur? Poate da…poate nu!
Ma intristez cand aflu ca a mai trecut un an din viata mea dar ma bucur ca am trecut prin acest an sanatos si fericit.
Eu la fiecare sfarsit de an imi fac o analiza a mea in anul respectiv.
In cate momente am fost trist? In cate momente am fost fericit?Cat bine am facut? Cat rau am facut?
Nu este o lauda dar sunt o persoana care incearca si reuseste, in proportie de 80%, sa detina controlul emotiilor,sentimentelor, gandirii si tot ce tine de interior. Nu am lasat nimic si pe nimeni din jur sa-mi strice starea de spirit deci pot spune ca am avut putine momente triste. Anul a decurs normal, fara prea mult evenimente, bune sau rele…; a fost putin incarcata vara acestui an deoarece am sustinut examenul de bacalaureat pe care l-am promovat apoi a urmat o perioada de relaxare si confort.

Tot in acest an am reusit sa ma angajez, am 1 luna si 3 saptamani de cand muncesc dar in acest an a lipsit ceva: concursurile de poezii! Mda… Am terminat liceul deci nu mai pot participa la ele deoarece nu mai sunt elev. 90% din concursuri sunt destinate elevilor 🙁
Rau intentionat nu cred ca am facut absolut nimanui fiindca eu nu doresc raul nimanui.Daca am facut cuiva rau din greseala/fara intentie si fara sa-mi fi dat seama…scuzici mici 😀
BINE: Toate persoanele care au apelat si am crezut ca merita ajutorul meu, i-am ajutat! Desigur, au fost si persoane care in trecut dupa ce i-am ajutat, au uitat si cum ma cheama si acum la nevoie veneau la mine, asa ca aceste persoane s-au ales cu un refuz.
Daca tot suntem la capitolul ,,bine” vreau sa va povestesc ceva. NU MA LAUD! Este o intamplare din viata mea si o povestesc pentru a invata ceva din asta! (mesaj pentru cei ce nu inteleg, ca de obicei, de ce scriu astfel de lucruri):
Acum 2 saptamani eram in statia de autobuz.Asteptam microbuzul pentru a ma duce la munca(eu fac naveta). Era ora 17:00 seara si ploua… in aceeasi statie vad o fetita cu un ghiozdanel in spate,cred ca era maxim in clasa a 4-a…tremura de frig si cu o lanterna in mana care abia mai lumina si isi stergea lacrimile.
M-am gandit ca poate a cazut pentru ca plange sau ca s-a intamplat ceva la scoala…cine stie!
Am ales sa astept o reactie dar intarzia sa apara…cand…mi-a venit un gand in minte. Cei de la clasele 1-4 invatau dimineata de la 08:00 la 12:30 sau 13:00…cam asa…si o vedeam pe fetita dimineata ca venea la scoala cu microbuzul cu care veneam si eu acasa. Deci scoala se terminase la ora 13 si trecuse de ora 17:00 si ea era inca in statie. Dar…microbuze sunt din 30 in 30 de minute!!!
Era intuneric aproape definitiv si fetita a inceput sa planga…cand vroiam sa o intreb de ce plange…apare x (un profesor din scoala) si trece pe langa ea si o intreaba ce are. Atunci am aflat… Fetita isi pierduse banii de drum si fiind din alta parte nu avea unde sa se imprumute fiindca nu o cunostea nimeni si nici ea nu cunostea pe nimeni si s-a suit la fiecare microbuz in parte si s-a rugat de fiecare sofer in parte sa o duca pana acasa incercand sa le explice ce s-a intamplat si promitandu-le ca le da banii a doua zi(fata facea zilnic naveta cu microbuzul deoarece venea la scoala). Reactia soferilor m-a impresionat cand fata a spus ca au dat-o afara din microbuz si nu au vrut sa o ia…mai ales ca fata mergea la urmatoarea statie (peste 5 km) si biletul costa doar 2 lei! Deci dragi soferi de microbuz, voi nu ajutati o fata de 9-10 ani ramasa noaptea pe drumuri pentru ca nu are sa va dea 2 lei pentru un bilet pe care nu il taiati si ii bagati in buzunar? Sa va fie rusine…

Dar si reactia profesorului m-a socat.O intreaba pe fetita: ,,Pai…si ce sa-ti fac?” In gandul meu: ,,Ia 2 lei din buzunar si „dai” ca fata ti-i da a doua zi ca doar ii esti profesor…te intalnesti cu ea la scoala.Dar nuuuu… profesorul tinde sa plece.
Aflandu-i povestea i-am dat 2 lei pentru a putea pleca spre casa si ne-am urcat in acelasi microbuz si la prima statie ea a coborat multumindu-mi pentru ajutor.
Eu ma bucur ca am putut ajuta pe cineva care avea nevoie iar cuvintele de ,,multumesc” au fost un dar!

Voi va faceti o analiza a anului care a trecut?

*Va invit sa cititi ultima poezie compusa de mine: O lectie de viata… ! <===MERITA CITITA!

Tagged , , , , , , , , , ,

About Mihai Viorel Dragomir

8 thoughts on “Vine…vine…noul an!

  1. Povestea cu fetita este foare… trista. Nu ma asteptam ca nici macar un sofer sa fie mai uman, d'apoi un profesor. Oamenii aia la ce se asteptau? Doamne fereste! Asa ceva e foarte, foarte, foarte, foarte aiurea…
    Sarbatori fericite! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.